01.05.2025
NOTIFICARE OFICIALĂ privind convocarea Adunării Generale Extraordinare a membrilor Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova
Stimați membri ai Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova,
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință convocarea Adunării Generale Extraordinare a Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova, care va avea loc în data de 18 mai 2025, la adresa:
mun. Chișinău, str. Bucuriei, 12A, cu începere de la ora 12:00.
Convocarea Adunării Generale se efectuează în conformitate cu prevederile Statutului Federației și în baza unei inițiative depuse, care corespunde cerințelor stabilite, având ca scop examinarea unor aspecte de importanță majoră pentru activitatea Federației.
Ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare:
1. Examinarea subiectului privind încetarea anticipată a mandatului președintelui în exercițiu al Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova, dl. Ion SARANDI, numit în această funcție conform procesului-verbal al Adunării Generale din data de 11.06.2022.
2. Alegerea unui nou președinte al Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova pentru un mandat de 4 ani.
3. Examinarea subiectului privind dizolvarea și încetarea anticipată a mandatului Biroului actual al Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova, constituit prin procesul-verbal al Adunării Generale din data de 29.12.2019.
4. Alegerea membrilor Consiliului Administrativ (Biroului) al Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova pentru un mandat de 4 ani.
5. Examinarea modificărilor, completărilor și înregistrării unei noi redacții a Statutului Federației de Tenis de Masă din Republica Moldova.
Rugăm toți membrii Federației să asigure participarea personală sau participarea reprezentanților împuterniciți, în conformitate cu Statutul și legislația în vigoare.
Prezenta notificare este publicată pe site-ul oficial al Asociației Sportive Naționale ATTP, în scopul informării corespunzătoare a tuturor membrilor și se consideră adusă oficial la cunoștința părților interesate din momentul publicării sale.
Cu respect,
Oleg DOBRJINSCHI
Reprezentant al organului împuternicit
care convoacă Adunarea Generală
(1/3 din numărul total al membrilor Federației)
Anexă
Сele mai recente știri
DANILA TITOV CÂȘTIGĂ SUPER CUPA ATTP – SPRING 2025, ÎNTR-O FINALĂ SPECTACULOASĂ MARCATĂ DE SURPRIZE ȘI RĂSTURNĂRI DE SITUAȚIE
SUPER CUP ATTP – SPRING 2025
ISTORIE SCRISĂ LA DOHA: EUROPENELE POLCANOVA ȘI SZŐCS, ÎN FINALA MONDIALĂ DUPĂ APROAPE JUMĂTATE DE SECOL
ISTORIE SCRISĂ LA DOHA
ATTP – MARCA Nr. 1 RECUNOSCUTĂ ÎN MOLDOVA!
ATTP – MARCA Nr. 1
Schimbare istorică în sportul moldovenesc: Federația de Tenis de Masă își schimbă conducerea și Statutul prin votul majorității absolute
Schimbare istorică
Turneul memorial „Mihail POLCANOV 2025”. Înregistrarea participanților primei etape
Turneul memorial „Mihail POLCANOV 2025”.